Frumosul din noi

Poezie

M_Frumosul din noi

Câteva gânduri din partea autoarei:

Câte înțelesuri ni se pot revela când ne dăm voie să explorăm în tăcere lumea din jurul nostru! Contemplarea are nevoie să reducă zgomotul ca să-ți divulge secretele existenței. Sufletul nu are nevoie de cuvinte ca să se exprime. Are nevoie de o inimă deschisă, care să-și permită să simtă și să se manifeste în voie.“Viața se trăiește cu sufletul în priză”, îi spuneam unei prietene care aniversa 40 de ani, cu câțiva ani în urmă, când doar ce începusem să scriu din nou poezii. Am făcut o pauză destul de lungă, de vreo 7 ani, până să mă simt din nou confortabil în pielea mea. Momentele arare de conectare cu mine nu au fost suficient de lungi ca să-mi dau voie să mă ascult și să intru în contact cu acea parte din mine care iubea să se deșerte în cuvinte și-n versuri. Îmi creasem o agendă încărcată, în spatele căreia mă ascundeam, ca să îmi justific fuga de mine însămi. Și uite așa, ani la rând s-au derulat în ritmul unui roller-coaster, prea în priză de atâtea roluri și responsabilități asumate, dar într-o zonă suficient de confortabilă, predictibilă și controlabilă, cât să nu îmi doresc altceva. Apoi a venit un tsunami care m-a învățat să mă deprind cu situațiile în care nu mai am control și și să accept realitatea. Ahh! Acela a fost momentul meu de trezire. O singură întrebare îmi adresa atunci, repetitiv, sinele mele: “Cine ești tu? Cine ești tu când nu mai sunt toate astea?” Era o perioadă în care închisesem două business-uri, unul după altul, și pierdusem un imobil ca urmare a unei executări silite. Am opus rezistență maximă, am trăit aproape 2 ani de coșmar, la sfârșitul cărora am învățat diferența dintre durere și suferință și cât de toxic este atașamentul de lucrurile materiale. Am învățat să mă iert, ca să-i pot ierta și pe ceilalți. Am numit acea perioadă iad, pentru că a trebuit să mă confrunt cu cele mai hidoase umbre ale mele și să accept că nu sunt niciuna dintre ele. Am trecut printr-un infern al trăirilor. Dincolo de acel întuneric dens, am descoperit un om frumos, un om curajos, un om iertător, iubitor și atât de luminos. Dar mi-a luat timp. Au fost atâtea gânduri opresive, ce mă puneau la zid în vremea aceea, încât a trebuit să învăț să îmi rescriu mintea ca pe un rewritable-cd. Atunci mi-am descoperit superputerea de a-mi controla gândurile sabotoare, pe care le tot reciclam de câteva decenii, pentru că devenisem curioasă cum să mă ajut și am fost nevoită să mă observ. Și așa am început să fiu mai prezentă în viața mea, să fiu atentă ce informații consum, ce muzică ascult, să folosesc practici de igienă mentală. În acea perioadă am luat contact cu afirmațiile pozitive și în felul acesta vă puteți explica de ce le folosim în conceptul #lumanaridepoezie.

Pentru un om orientat să observe lipsa și partea goală a paharului, să fie totdeauna nemulțumită de sine și de ceilalți, progresele pe care le-am făcut sunt uimitoare. Sunt alt om, mult mai orientat spre partea frumoasă a vieții. Sunt mai puțin critică și incisivă. Mult mai puțin stresată și îngrijorată când nu sunt în controlul lucrurilor.